DESPRE NOI

Despre noi

Cultura e o formă de viaţă prin care o colectivitate umană îşi exprimă forţa creatoare.

Marin Preda

Școala de Artă București este o instituție publică de cultură ce funcționează ca serviciu public de interes local al Municipiului București, aflat în subordinea Primăriei Municipiului București, fiind succesoare a Conservatorului Regal din perioada interbelică și a cărui denumire a fost schimbată ulterior în Școala Populară de Artă, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al R.P.R nr.1720/1954.

Primăria Municipiului București, prin activitatea Școlii de Artă București promovează și asigură furnizarea de servicii publice de cultură şi educaţie permanentă, prin desfășurarea de activități în domeniul cultural, inițierea și desfășurarea de programe de învățământ în domeniul educației culturale, activități de informare și educație permanentă cu rol în asigurarea coeziunii sociale și a accesului la informație și educație în domeniul cultural.

Cursanții Școlii de Artă București au vârste cuprinse între 4 ani și 70 de ani, provenind din diverse medii sociale și etnii. Oameni care au nevoie de a își căpăta siguranța de sine, categorii de cursanți ce vor sa acceadă spre o activitate culturală, sau spre diversele posibilități de a face studii de specialitate (artă teatrală, cinematografie, mass-media, etc.)

Școala de Artă București contribuie la inițierea cetățenilor municipiului București – beneficiari ai programelor instituției, în domenii precum artele vizuale, studierea unui instrument muzical, interpretare muzicală vocală de toate genurile, la dezvoltarea talentului și abilităților vocaționale, aptitudinile beneficiarilor fiind cultivate prin frecventarea cursurilor școlii.

Metoda de desfășurare a fiecărei discipline implică adaptabilitatea expertului în funcție de psihologia și personalitatea fiecărui cursant (copil, adolescent sau adult), fiecare cursant fiind unic, metoda de predare devenind unică. Se ține seama de talent, de emoția creatoare a fiecăruia, de nivelul intelectual, psihologic și emoțional.

Read More

Istorie si traditie pe scena culturii romanesti !

In cei peste 50 de ani de activitate, Scoala de Arta BUCURESTI a reprezentat primul pas spre o cariera artistica de succes pentru multe nume sonore ale culturii romanesti.

Astfel, printre absolventii Scolii de Arta Bucuresti ii regasim:

LA CANTO MUZICA USOARA

Aura URZICEANU, Angela SIMILEA, Dida DRAGAN, Mihai CONSTANTINESCU, Mirabela DAUER, Adrian ROMCESCU, Viorela FILIP, Dorin ANASTASIU, Olimpia PANCIU, Monica ANGHEL, Catalin CRISAN, Silvia DUMITRESCU, Mihaela RUNCEANU, Gabriel DOROBANTU, Dana BARTZER; Madalina MANOLE, Marina SCUPRA etc.

LA DISCIPLINA CANTO MUZICA POPULARA

Maria CIOBANU, Polina MANOILA, Maria BUTNARU, Maria DRAGOMIROIU, Nicolae ROTARU, Floarea TANASESCU;Radu ILLE etc.

LA DISCIPLINA MUZICA CLASICA

Florin FARCAS, Mariana CRILOVICI, Gheorghe CRASNARU, Constantin ENE, Irina SANDULESCU etc.

LA DISCIPLINA ACTORIE

Stefan RADOFF, Gheorghe DINICA, Marin MORARU, Traian RACU (moderator si comentator sportiv), Radu PANAMARENCO, George MIHAITA, Maria PLOAE, Mihnea SAVUICA (actor Marea britanie), Silvia (actrita Montpellier, Franta), Mihai BENDEAC, Andreea BIBIRI etc.

Avantaje

Justo eget ultrices vestibulum, erat tortor venenatis risus, sit amet cursus dui augue a arcu. Quisque mauris risus, gravida a molestie eu.
Justo eget ultrices vestibulum, erat tortor venenatis risus, sit amet cursus dui augue a arcu. Quisque mauris risus, gravida a molestie eu.
Justo eget ultrices vestibulum, erat tortor venenatis risus, sit amet cursus dui augue a arcu. Quisque mauris risus, gravida a molestie eu.
Justo eget ultrices vestibulum, erat tortor venenatis risus, sit amet cursus dui augue a arcu. Quisque mauris risus, gravida a molestie eu.
Justo eget ultrices vestibulum, erat tortor venenatis risus, sit amet cursus dui augue a arcu. Quisque mauris risus, gravida a molestie eu.
Justo eget ultrices vestibulum, erat tortor venenatis risus, sit amet cursus dui augue a arcu. Quisque mauris risus, gravida a molestie eu.

Obiective

image_1

Cras vehicula vehicula nunc id fringilla nulla vestibulum condimentum felis in viverra erat

Quisque mauris risus, gravida a molestie eu, dictum ac augue. Integer sodales tempor lectus; sit amet dictum.

Metus pharetra nec. Fusce bibendum dapibus pretium. Nunc eu sem vitae lacus laoreet elementum. Nulla facilisi. Phasellus ullamcorper elementum est, id pretium.

Misiune

Felis in viverra erat vehicula sed phasellus hendrerit dapibus libero non malesuada nunc consectetur

Morbi a dignissim nisl? Aenean aliquet magna in nulla congue vehicula. Morbi dignissim tristique turpis sed sodales. In tincidunt dapibus semper.

Phasellus hendrerit dapibus libero non malesuada nunc consectetur sed vestibulum volutpat

Morbi dignissim tristique turpis sed sodales. In tincidunt dapibus semper. Nullam non orci eu massa tempus aliquam! Quisque placerat metus at neque aliquam sit.

Non malesuada nunc consectetur sed vestibulum volutpat suscipit sem nec bibendum massa

Quisque placerat metus at neque aliquam sit amet iaculis lacus iaculis. Etiam ultrices condimentum justo eu viverra.

Read More

SCOALA DE ARTA BUCURESTI