Despre noi
Cultura e o formă de viaţă prin care o colectivitate umană îşi exprimă forţa creatoare.
Marin Preda
Școala de Artă București este o instituție publică de cultură ce funcționează ca serviciu public de interes local al Municipiului București, aflat în subordinea Primăriei Municipiului București, fiind succesoare a Conservatorului Regal din perioada interbelică și a cărui denumire a fost schimbată ulterior în Școala Populară de Artă, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al R.P.R nr.1720/1954.
Primăria Municipiului București, prin activitatea Școlii de Artă București promovează și asigură furnizarea de servicii publice de cultură şi educaţie permanentă, prin desfășurarea de activități în domeniul cultural, inițierea și desfășurarea de programe de învățământ în domeniul educației culturale, activități de informare și educație permanentă cu rol în asigurarea coeziunii sociale și a accesului la informație și educație în domeniul cultural.
Cursanții Școlii de Artă București au vârste cuprinse între 4 ani și 70 de ani, provenind din diverse medii sociale și etnii. Oameni care au nevoie de a își căpăta siguranța de sine, categorii de cursanți ce vor sa acceadă spre o activitate culturală, sau spre diversele posibilități de a face studii de specialitate (artă teatrală, cinematografie, mass-media, etc.)
Școala de Artă București contribuie la inițierea cetățenilor municipiului București – beneficiari ai programelor instituției, în domenii precum artele vizuale, studierea unui instrument muzical, interpretare muzicală vocală de toate genurile, la dezvoltarea talentului și abilităților vocaționale, aptitudinile beneficiarilor fiind cultivate prin frecventarea cursurilor școlii.
Metoda de desfășurare a fiecărei discipline implică adaptabilitatea expertului în funcție de psihologia și personalitatea fiecărui cursant (copil, adolescent sau adult), fiecare cursant fiind unic, metoda de predare devenind unică. Se ține seama de talent, de emoția creatoare a fiecăruia, de nivelul intelectual, psihologic și emoțional.
Read MoreIstorie si traditie pe scena culturii romanesti !
In cei peste 50 de ani de activitate, Scoala de Arta BUCURESTI a reprezentat primul pas spre o cariera artistica de succes pentru multe nume sonore ale culturii romanesti.
Astfel, printre absolventii Scolii de Arta Bucuresti ii regasim:

LA CANTO MUZICA USOARA

LA DISCIPLINA CANTO MUZICA POPULARA

LA DISCIPLINA MUZICA CLASICA

LA DISCIPLINA ACTORIE
Avantaje
Obiective

Cras vehicula vehicula nunc id fringilla nulla vestibulum condimentum felis in viverra erat
Quisque mauris risus, gravida a molestie eu, dictum ac augue. Integer sodales tempor lectus; sit amet dictum.
Metus pharetra nec. Fusce bibendum dapibus pretium. Nunc eu sem vitae lacus laoreet elementum. Nulla facilisi. Phasellus ullamcorper elementum est, id pretium.
Misiune
Felis in viverra erat vehicula sed phasellus hendrerit dapibus libero non malesuada nunc consectetur
Morbi a dignissim nisl? Aenean aliquet magna in nulla congue vehicula. Morbi dignissim tristique turpis sed sodales. In tincidunt dapibus semper.
Phasellus hendrerit dapibus libero non malesuada nunc consectetur sed vestibulum volutpat
Morbi dignissim tristique turpis sed sodales. In tincidunt dapibus semper. Nullam non orci eu massa tempus aliquam! Quisque placerat metus at neque aliquam sit.
Non malesuada nunc consectetur sed vestibulum volutpat suscipit sem nec bibendum massa
Quisque placerat metus at neque aliquam sit amet iaculis lacus iaculis. Etiam ultrices condimentum justo eu viverra.
Read More